Pentru crestini, astazi este o zi foarte importanta, pentru ca marcam Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Proorocul anunta venirea lui Iisus Hristos, botezand oameni in apa Iordanului si criticandu-i pe cei pacatosi, inclusiv pe regele Irod, cel care se casatorise cu vaduva fratelui sau.
[banner1]
Este binecunoscuta povestea potrivit careia, la o petrecere de la palat, Irodiada o sfatuieste pe fiica sa, Salomeea, ca in schimbul unui dans sa ii ceara lui Irod capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Mai jos gasiti cateva detalii inedite referitoare la acest sfant deosebit de important.
1). Parintii Sfantului Ioan Botezatorul, Zaharia si Elisabeta, mor la scurt timp de la nasterea pruncului Ioan care este ingrijit de o ruda pana la varsta de 10 ani. Apoi, el pleaca in pustiu, traind intr-o pestera vreme de mai bine de 20 de ani.
Aceasta perioada are rol de purificare si de pregatire a Sfantului pentru misiunea de mai tarziu. Tocmai de aceea, in iconografia religioasa, Sfantul Ioan Botezatorul este prezentat ca un inger, imbracat doar intr-o haina din par de camila si inconjurat adesea de animale salbatice.
In pustiu, sfantul se hranea cu locuste (un soi de arbore care nu mai exista) si miere salbatica.
2). Moastele Sfantului Ioan Botezatorul au cunoscut un traseu dificil. Capul lui a fost recuperat din palatul lui Irod si purtat mai intai prin Siria, Mesopotamia, Egipt, aflandu-se astazi intr-o moschee din Damasc, ridicata pe ruinele unei catedrale inchinate Sfantului.
Se spune ca bolnavii ajunsi acolo se vindeca, in special orbii care inconjoara moscheea.
Trupul Sfantului Ioan Botezatorul a fost mai intai ingropat in Sevastia pana in 362, apoi dus in Alexandria, dupa care i s-a pierdut urma. Astazi, mana dreapta a Sfantului Ioan se afla la Manastirea Sfantului Dionisie, pe muntele Athos.
3). O particica din moastele Sfantului Ioan Botezatorul se afla la Biserica "Vasile cel Mare" de pe Calea Victoriei, in Bucuresti, alaturi de o particica a Sfintei Cruci si a altor moastre a mai multor sfinti importanti, cum ar fi Sfantul Gheorghe, Sfantul Elefterie si mana Sfintei Paraschiva.
4). Se spune ca Sfantul Ioan Botezatorul si Maica Domnului sunt cei mai puternici mijlocitori in fata lui Dumnezeu, iar rugaciunile lor sunt cele mai primite.
5). Pentru ca Sfantul Ioan Botezatorul a fost conceput cand parintii sai aveau o varsta inaintata, se pare ca Sfantul este protectorul pruncilor, iar rugaciunile inchinate lui le ajuta pe viitoarele mame sa dea nastere unor copii sanatosi.
[banner2]
6. Astazi, pe 29 august, se tine post pentru a nu ne asemana cu Irod care, ospatandu-se peste masura i-a cerut Salomeei sa danseze, iar aceasta i-a cerut drept rasplata Capul Sfantului Ioan.