Retete fara gluten, fara lactate, fara zahar, interviuri & articole despre sanatate

Întotdeauna am crezut că muzica vine dintr-o altă lume. În copilărie, obiÅŸnuiam să cred că eu am greÅŸit “planeta”. Ceva din ceea ce spuneau oamenii, din cum se purtau, ceva din ceea ce eu simÅ£eam în preajma lor mă făcea să cred că, pur ÅŸi simplu, la mine “nava spaÅ£ială” care mă adusese în expediÅ£ia asta numită “viaţă” greÅŸise destinaÅ£ia.

Asta până când ascultam muzică. Ceva din sunetele alea ireal aÅŸezate ajungea până la mine ÅŸi îmi umplea trupul micuÅ£, oferindu-mi un timp alinarea.

Evadare în ritm de balet



Nu, nu îmi plăceau privirile unora dintre colege, camera prea rece sau răcelile pe care le căpătam la fiecare 2 săptămâni de balet. Dar iubeam muzica. Muzica ÅŸi abilitatea ei de a desena forme, imagini, lumi ÅŸi dureri prin dans. Era singurul moment în care îmi strigam nefericirea, dar totodată ÅŸi pastila care mă ajuta să încep să descopăr blândeÅ£ea mamei, frumuseÅ£ea asfinÅ£iturilor sau culorile copacilor de pe Bulevardul Castanilor…

Odată cu trecerea anilor, însă, am început să fiu din ce în ce mai afectată de ce se petrecea în jurul meu. SimÅ£eam, captam, înÅ£elegeam ÅŸi, într-un final, mă descurajau foarte, prea multe lucruri.

Eu nu eram ca ei. Bătăioasă. Eu nu eram ca ei. Puternică. Eu nu eram ca ei. Cu atât de multe resurse financiare încât să îmi permit ore suplimentare, un costum cu paiete făcut la croitoreasă, boxe, pick-up, discuri cu muzică…

Bula pe care, prea des, o confundăm cu un întreg univers



Am continuat şi am terminat ciclul gimnazial tot printre cei mai buni. Totuşi, acum se vedeau şi mai mult diferenţele dintre mine şi ei.

Oricât de talentată aÅŸ fi fost nu era suficient. Pe atunci, pentru mine nu existau decât liceul meu ÅŸi oamenii lui. Ei dădeau tonul. Åži, cumva, chiar aÅŸa ÅŸi era. Acolo, la începutul anilor 2000, nu ÅŸtiam despre internet. Trăiam doar într-o bulă mică, îngustă, prea sufocantă pentru a ieÅŸi din ea.

Da, dar când eu dansam, ceilalÅ£i se opreau să mă privească. Åžtiam că pe scenă îmi este locul, aÅŸa că nu aveam de gând să mă opresc.

Bip, bip, bip….your PC is now connected



La începutul facultăţii a venit, în sfarst, (de)clicul. Am descoperit cu adevărat internetul. Fereastra aceea către o altă lume. Către mai mult, mai mulÅ£i, către alte poveÅŸti, mai asemănătoare sau mai diferite decât ale mele.

Primul meu computer nu arăta deloc bine, iar conexiunea la internet se făcea prin telefon atât, dar atât de lent. Sunt sigură că nu voi mai simÅ£i niciodată valul ăla de fericire care venea după cele 3 beep-uri care anunÅ£au conectarea.

Citeam atât de mult, descopeream atât de multe, aveam atât de multe revelaÅ£ii încât purtam la mine un carneÅ£el mic, roÅŸu, pe care, când ÅŸi când, îmi notam idei pe care apoi le reciteam din nou, ÅŸi din nou, ÅŸi din nou.

Am înÅ£eles în curând că 1). am nevoie de un mentor, iar dacă nu îl găsesc în exteriorul meu, atunci trebuie să îl găsesc în interiorul meu ÅŸi 2). pentru orice performanţă ai nevoie să exersezi, să exersezi, să exersezi.

Mentorul nu mi l-am găsit pe internet, pentru asta a trebuit să apelez tot la mine, însă în interiorul lumii aceleia pe care computerul mi-o releva, am găsit altceva: motivaÅ£ia.

Motivaţia mea avea de acum 3 iniţiale: SAB (The School of American Ballet)

 

Nu mai erau doar oraÅŸul ÅŸi bula mea de prieteni, amici sau persoane antipatice. Era o întreagă lume. Un infinit de posibilităţi.

AÅŸa că am început să muncesc mai mult ÅŸi mai… altfel.

De acum ştiam că nu doar părerile şi privirile celor din jur contează. Ştiam că dansez pentru mine şi, la un moment dat, pot pleca altundeva pentru a-mi trăi visul.

Motivaţia aceea găsită pe internet la capătul lumii m-a ajutat nu doar să dansez mai bine, ci şi să trăiesc mai uşor.

Niciodată nu m-am priceput prea bine la “trăit din plin viaÅ£a”. Introvertită, neînÅ£eleasă, acceptată, dar niciodată apreciată. Odată cu descătuÅŸarea din dans, am înÅ£eles mai bine ÅŸi asta: că nu trăiesc pentru alÅ£ii, ci pentru mine.

Am aplicat la SAB ÅŸi am fost chemată pentru o audiÅ£ie…

Åži… am reuÅŸit. Am fost acceptată.

New York via PloieÅŸti

Nu ÅŸtiu dacă conÅŸtientizăm cu adevărat, în viaÅ£a “de dinainte” cât de aproape suntem de succes, de acel moment în care zicem “gata, s-a întâmplat, visul meu s-a împlinit”.

ViaÅ£a mea la New York, acum, printre zgârie nori ÅŸi oamenii grăbiÅ£i de pe străzile Manhattanului îÅŸi urmează cursul într-un firesc care, uneori, mă sperie.

Tind să uit că am fost nu de mult fetiÅ£a plăpândă care locuia la parterul unui bloc cu 4 etaje. Tind să uit că am fost adolescenta care asculta pe furiÅŸ, la căştile prietenilor fragmente din Faust sau Don Quijote, creând în gând coregrafii pe care apoi le schiÅ£a pe caiete rupte. Tind să uit că veneam la sala de balet cu un costum ÅŸifonat, deloc impresionant, dar pe care credeam că îl pot însufleÅ£i cu talentul meu.

Spacer - tehnologia la tine acasa - m-a transformat într-un mic “alien” creativ, îndrăgostit de planeta Pământ



Acum, am atât de multă tehnologie în jur încât mi se pare că talentul izbucneÅŸte aÅŸa, ca un vulcan pasional, ori de câte ori apăs pe butonul “Play”.

Nu ar avea cum să fie altfel pentru că am avut şi am alături boxa portabilă Spacer bluetooth.

Ea mă ajută să îmi regăsesc inspiraÅ£ia din dans, ea m-a ajutat în trecut când dansam în Central Park West pentru a-mi completa veniturile aici, în “The Big Apple”.

Astăzi, din rucsacul Spacer Lady Bag nu lipseÅŸte costumul de balet (creat de un designer cunoscut special pentru mine), dar nici căştile Spacer wireless pe care le port ori de câte ori vreau să evadez, să visez ÅŸi să inventez noi ÅŸi noi miÅŸcări de dans.

Åži, pentru că miÅŸcarea, dar ÅŸi tot ce Å£ine de sport si calatorie este foarte important pentru o balerină, în fiecare weekend ies cu bicicleta, neapărat accesorizată cu geanta reflctorizantă Spacer.

Îmi spunea un prieten acum câteva zile ca tehnologia ne depărtează de “our true self”, dar eu nu cred asta.

Cred că ne ajută să creştem, să redescoperim noi dimensiuni, noi sensuri şi noi faţete ale noastre.



Boxa portabilă sau cea principală, cea care mă ajută să mă “portez” parcă într-o altă dimensiune, toate device-urile de Gaming de la Spacer, rucsacuri, genÅ£i, căştile, încărcătorul portabil, camera ÅŸi microfonul web care mă ajută să îmi revăd familia ÅŸi prietenii rămaÅŸi în România ca ÅŸi cum ar fi chiar acolo, lângă mine – toate astea fac parte din prezent, din mine.

Åži, nu pot să uit că pe mine tehnologia m-a salvat ÅŸi m-a ajutat să strig din toÅ£i plămânii “ÅžI EU SUNT AICI”.

Da, poate diferită. Da, poate neadaptată. Da, poate de neînÅ£eles pentru unii dintre voi. Dar ÅŸi eu sunt aici. Åži contez. Pentru că diversitatea este poate cel mai frumos lucru pe care îl are Pământul ăsta pe care eu am aterizat aÅŸa, din greÅŸeală, dar pe care, în timp, ÅŸi datorită tehnologiei, am ajuns să îl iubesc ÅŸi să îi spun, în sfârÅŸit, “ACASÄ‚”.

Un articol scris pentru proba Spacer a concursului de blogging creativ Superblog 2022.