Retete fara gluten, fara lactate, fara zahar, interviuri & articole despre sanatate

Pe atunci…. ea era brunetă. Eu eram blondă. Ea era cea mai blândă ÅŸi bună persoană. Eu încă învăţam să zâmbesc ÅŸi să am încredere în oameni. Ea îmi oferea mereu cele mai calde îmbrăţişări. Eu încă o priveam sceptică ÅŸi învăţam, puÅ£in câte puÅ£in, să o iubesc ÅŸi să o descopăr.

Aici, pe Pământ, nu am avut prea mulÅ£i ani împreună cu mătuÅŸa mea. 22. Doar 22 de ani, dintre care doar vreo 7 sunt mai clari, iar în timp, odată cu plecare ei, ÅŸi ei s-au mai estompat. Încă am fotografiile. Åži amintirile. Åži toată “moÅŸtenirea” aceea pe care o persoană o lasă doar celor care au iubit-o în viaÅ£a ei terestră.

Desigur că mama e numai una, însă sora ei a fost ÅŸi este încă pentru mine “cea mai bună ÅŸi blândă persoană din lume”. Cred cu tărie că fără “NaÅŸa” (mătuÅŸa mea, sora mamei, îmi era ÅŸi naşă) nu aÅŸ fi apreciat atât de tare bunătatea, blândeÅ£ea, nu aÅŸ fi ÅŸtiut să le ofer ÅŸi eu, la rândul meu, celor din jur. Åžtiu, am mai spus asta de atâtea ori, însă cred cu tărie că ea m-a învăţat ce este iubirea ÅŸi îi sunt profund recunoscătoare pentru asta.

TotuÅŸi, în zilele în care stau ÅŸi îmi amintesc sau încerc să îmi amintesc ÅŸi mai clar “cum era pe atunci”, îmi dau seama că momentele cu ea au fost multe ÅŸi diferite, ca emoÅ£ii, ca subiect, ca reacÅ£ii, ca informaÅ£ii ÅŸi poveÅŸti pe care mi le-a transmis.

Nu am să uit vreodată rujul roÅŸu, cu capac aurit, cizmele maro, trei sferturi – ultima modă - pe care de fiecare dată le uita la uşă (întâmplător sau nu, acum câÅ£iva ani mi-am cumpărat ÅŸi eu unele identice), sarafanul gri, clătitele, ÅŸniÅ£elele sau salata de boeuf pe care nimeni, dar nimeni de atunci nu a mai reuÅŸit să le facă la fel.

E drept, la fel de bine Å£in minte ÅŸi storcătorul de fructe, grâul încolÅ£it, sucurile naturale ÅŸi tot ce mai mânca ea pentru a fi bine, la fel de bine Å£in minte peruca neagră pe care mi-o dăduse ÅŸi mie să o probez o dată, spunându-mi că arăt bine, fix ca Albă ca Zăpada.

E ciudat cum viaÅ£a asta care într-adevăr e o minune, un cadou de nepreÅ£uit conÅ£ine atât lucruri frumoase, cât ÅŸi momente, sentimente ÅŸi evenimente dureroase. Au fost ani în care am încercat să le împac. Cu disperare. Am găsit tot felul de motive pentru care ea a plecat atât de devreme. Acum, însă, nu mai caut motive, vinovaÅ£i sau pretexte.

Acum o caut pe ea, când ÅŸi când, pentru că ÅŸtiu că e încă cu mine, cu noi. Tot aÅŸa, când ÅŸi când, pentru că acolo, într-o altă dimensiune or avea ÅŸi ei noi misiuni de împlinit ÅŸi noi sarcini de bifat.

Poarta dintre mine ÅŸi ea este astăzi un “bulgăre mov ÅŸi fermecat”, cum îi spuneam eu in copilarie: o piatră ametist.

MătuÅŸa mea era o femeie frumoasă. Probabil nu a ÅŸtiut niciodată cât de frumoasă sau plăcută a fost, iar asta încă mă doare. Dar pentru că ÅŸtia că e specială îÅŸi cumpăra ÅŸi lucruri speciale.

Exact ca piatra aceea ametist pe care am descoperit-o la un moment dat pe noptiera cu oglindă din dormitorul ei micuÅ£. Am luat-o încet, cu teamă, de parcă în piatra aia s-ar fi aflat înÅ£elepciunea lumii. Mai târziu mi-a spus că da, este posibil ca ametistul să conÅ£ină înÅ£elepciunea lumii.

Când eram mică eram foarte interesată, fascinată de bijuterii, de pietre semipreÅ£ioase, de unghii colorate, de haine frumoase. Ea ÅŸtia asta, aÅŸa că, atunci când m-a văzut cu “bulgărele ăla mare ÅŸi fermecat” în mână, mi-a făcut semn să mă aÅŸez pe pat ÅŸi mi-a povestit despre el.

Aşa am aflat povestea ametistului spusă de cea mai bună povestitoare din lume.

O tânără fecioară foarte frumoasă pe nume Amethysta l-a refuzat pe Bacchus, zeul vinului, iar în ajutorul său a venit chiar zeiÅ£a vânătorii, zeiÅ£a Diana. Aceasta a transformat-o pe Amethysta într-o statuite din CuarÅ£. Bachus a fost impresionat de puritatea fetei transformată acum în statuie, aÅŸa că a turnat peste ea vin pentru a-i da o culoare specială, cu multe, multe semnificaÅ£ii ascunse: violet.

Mintea mea de copil a ascultat vrăjită povestea mătuşii mele, iar explicaţiile nu s-au oprit aici.

Am aflat atunci că din ametist se fac brăţări, coliere, inele, cercei, dar că ea păstra acea piatra semipreÅ£ioasă de ametist aÅŸa, pentru că îi plăcea mult ce îi transmitea ametistul. Nu am înÅ£eles chiar atunci ce însemna asta.

Cei mari doresc să îi protejeze pe copii. Îi iubesc prea mult ÅŸi vor să îi lase să viseze, să vadă viaÅ£a ca pe un tărâm de poveste pentru cât mai mult timp. TotuÅŸi, la un moment dat, a venit timpul să aflu ÅŸi celelalte semnificaÅ£ii ale ametistului.

Când zilele cu ea, pe Pământ, nu mai erau atât de multe, mătuÅŸa mea m-a rugat să iau ametistul din noptieră ÅŸi să vin lângă ea. AÅŸa am aflat “a doua parte din povestea ametistului”.

Ametistul are o vibraÅ£ie spirituală foarte mare, i se mai spune ÅŸi "ochiul intuitiv", are rol de protecÅ£ie ÅŸi înlătură blocajele. Este talismanul norocos al Berbecului, Taurului ÅŸi Vărsătorului (mătuÅŸa mea era Berbec, iar eu sunt Taur), ÅŸi este foarte indicat atunci când suntem preocupaÅ£i de spiritualitate…aÅŸa cum era ÅŸi mătuÅŸa mea în acel moment.

Niciun moment nu i-a fost frică. Mi-a pus piatra de ametist în mână ÅŸi mi-a spus să îl păstrez, ca un ultim cadou din partea ei.

Ochii mi s-au umplut atunci de lacrimi şi i-am spus că nu, nu-l vreau.

“Eu nu te voi părăsi niciodată… ÅŸi într-o zi vei înÅ£elege asta.”

Åži aÅŸa a fost.

Am înÅ£eles ÅŸi am simÅ£it asta, după un timp, în vântul ăla cald de octombrie, în câte vreun zgomot îndepărtat ce mă readucea în camera micuţă ÅŸi parcă îi auzeam din nou râsul, în câte vreun moment când băgam mâna în buzunar ÅŸi mângâiam uÅŸor faÅ£etele fine, dar totodată puternice ale ametistului care acum îmi devenise mie talisman.

Unii imi spun să îl fac brăţară, inel, pandativ, ceva ce aÅŸ putea purta…ca ornament, ca accesoriu care să mă înfrumuseÅ£eze ÅŸi care să mă scoată în evidenţă.

De fiecare dată, zâmbesc uÅŸor ÅŸi… tac.

Ei nu ÅŸtiu că pentru mine ametistul e puntea mea de legătură cu o altă lume. Cu una dintre persoanele pe care le-am iubit ÅŸi pe care le iubesc încă cel mai mult.

E ca o îmbrăţiÅŸare scurtă, ca un sărut furat, ca un semn cu mâna de la cineva care pleacă într-o călătorie din care ÅŸtii că se va întoarce…cândva…

Mi-ar fi plăcut să am, într-adevăr, o astfel de piatră semipretioasă-talisman, de la mătuÅŸa mea….

Un articol scris pentru o altă proba Superblog 2022.

Surse poze: site-ul Stonemania.ro, Wepik (abonament premium lunar), arhiva personala)