Retete fara gluten, fara lactate, fara zahar, interviuri & articole despre sanatate

Azi e din nou Ajunul. Cea mai frumoasa zi a anului a venit. Ziua asta are ceva special. Inca are ceva special in ciuda anilor, a pandemiilor si a toate cate au mai trecut peste noi. Ajunul inca e acolo. La fel de incarcat de magie, de speranta, de “sfant”.

E imposibil ca ziua asta sa fie una ca oricare alta. E imposibil ca sarbatoarea asta sa nu aiba ceva in plus, ceva special. Altminteri, nu ar fi reusit sa dainuieasca atatea mii de ani. Si, chiar de-ar fi adevarata doar o frantura din tot ce stim noi azi, tot ar fi suficient pentru a ne bucura, pentru a ne opri un pic din toate cate traim pentru a multumi!

Craciunul a fost si va fi pe veci despre Nasterea lui Iisus Hristos, despre speranta, despre renastere, dar si despre traditii, brad impodobit si Mos Craciun. Toate astea sunt piesele unui puzzle atat de frumos spus si trait an de an si numai noi suntem cei care, pe alocuri, le-am despartit si pangarit.

[banner1]

Mos Craciun vine asta seara la fiecare dintre noi. Si depinde doar de noi daca il rugam sa ne aduca ceva sau nu, daca ii scriem ceva sau nu. Nu e ciudat cum militam atat pentru vizualizare, meditatie, pozitivism si cate si mai cate, dar pe 24 noi uitam sa trimitem cea mai importanta scrisoare din lume?

Cu Mos Craciun m-am intalnit pentru prima data pe cand aveam 6 luni. Era iarna, seara si sala aceea mare parea desprinsa dintr-o alta lume. Nu vedeam decat palcuri de culori, zambete largi si, in mijloc, un mos batran, cu barba si haina lunga, rosie. Cand l-a strigat pe varul meu, nu stiu cum am “aterizat” si eu in bratele Mosului. Cine ar fi putut rezista unei mogaldete de 6 luni, nu?

Eu nu m-am lasat intimidata prea usor, asa ca l-am privit mai cu luare aminte si repede, repede, m-am “infipt” in barba lui falsa, gata sa i-o dau jos. Din fericire, Mosul m-a oprit la timp, a tras o portie zdravana de ras, dar cred ca si-a notat pe veci ca cu mine nu-i de glumit.

Azi, nu mai am ce barba falsa sa dau jos si as vrea doar sa il rog pe Mosul asta bun, dar probabil foarte batran si obosit, sa nu renunte la noi, asa cum nici noi vom incerca sa nu renuntam la el.

Sa ne viziteze asa cum poate, in fiecare an, sa ne aduca doar ce poate si sa ne binecuvinteze cu cadouri mai mult simtite decat vazute.

Si, oricat de mult m-as gandi la cadouri, vazute, simtite sau traite, anul asta eu vreau doar sa ii multumesc Mosului. Ca in momentele importante, nu doar de Craciun, a vazut de ce am nevoie, care imi sunt cele mai mari tristeti si a venit pe furis, pe “hornul” nevazut al casei mele si a facut din nou o mica magie. Si, in plus, mi-ai pus alaturi cei mai buni si frumosi oameni fara de care nu as fi reusit.

Si, acum, daca tot scriu scrisoarea asta trebuie sa recunosc ca da, as avea multe sa ii cer: oamenii sa fie mai buni si mai demni, mai corecti si mai sinceri, mai constienti ca singuri nu putem stapani Pamantul. Mai puternici, dar in acelasi timp mai umili pentru ca, oricat de la moda ar fi filosofiile New Age care ne gadila noua orgoliul, nimeni vreodata nu va putea schimba faptul ca suntem facuti pentru a fi impreuna, oricum ar fi acest impreuna.

Ca suntem facuti pentru a ajuta, pentru a-l privi in ochi pe cel din fata noastra si a-i oferi un cuvant bun, un zambet sau o imbratisare. Suntem facuti sa impletim asta cu momentele de nebunie frumoasa, de veselie, dar si de tristete, de revenire, dar si de cadere, de trait la maximum, de visat si de facut scenarii frumoase pe care apoi sa le infaptuim. Pentru ca probabil doar asta ne diferentiaza de toate celelalte “specii” din universul asta mare, care cu siguranta, asta seara, il asteapta si ele, in felul lor, pe Mos Craciun!

Craciun fericit!