Retete fara gluten, fara lactate, fara zahar, interviuri & articole despre sanatate

Suntem obsedati de perfectiune. De excelenta. Generatia noastra, a celor care au acum +35 de ani, a fost cumva influentata de dorinta de a fi cel mai bun. Asta ni se spunea acasa, de cei mai ambitiosi membri ai familiei, asta ni se spunea sau ni se sugera la scoala, asta vedeam la televizor.

[banner1]

Doar excelenta conteaza. Locul 2 e intotdeauna un pierzator.

Cand am lansat site-ul acesta, am auzit diverse voci care spuneau “dar tu nu esti bucatar”, “tu nu stii sa gatesti la un nivel inalt”, “tu nu esti medic/nutritionist sa iti dai cu parerea”.

Norocul meu a fost ca toate acestea au venit cand deja imi invatasem “lectia asta a perfectiunii” si nu ma mai agatam de ea.

Nu, nu sunt bucatar. Vreti sa stiti ceva? Adevarul e ca nici nu imi prea place sa gatesc. Dar trebuie. Si mai trebuie si sa-mi adaptez preparatele la cerintele medicale asta daca vreau sa fiu bine si sa nu ma lamentez in fiecare zi despre ce pot sau nu pot sa mananc.

Nu sunt bucatar, dar aici veti gasi o multime de preparate gustoase, dar si sanatoase, simple, pe care le puteti prepara si voi. Da, le puteti face chiar si mai bune, dar baza ramane si, mai ales daca aveti aproximativ aceleasi cerinte legate de dieta (fara gluten, fara zahar, fara lactate), cu siguranta site-ul asta va va fi o inspiratie de ajutor.
Nu, nu sunt medic, dar sincer nu cred sa fie vreun medic care sa fi cautat (si incercat) la fel de multe ca mine in privinta endometriozei. Cred ca nu e articol in care sa nu spun ca tot ce povestesc si impartasesc acolo cu voi ar trebui trecut si prin cunostiintele si intelepciunea unui medic, de orice specializare ar fi el. Doar cine e carcotas se face ca nu vede acele mentionari.

Am reusit sa continui acest site (e adevarat, scriind cu o frecventa de care nu sunt mandra) tocmai pentru ca imi invatasem deja lectia asta a perfectiunii, sau mai bine spus faptul ca nu avem nevoie sa fim perfecti pentru a face ceva in viata.

Si am mai invatat un lucru: oricand putem incepe.

Dintotdeauna mi-a placut sa scriu. Din clasa a II-a, mai exact, cand am scris o compunere apreciata pana si de inspectorul care venise la noi la clasa. Apoi au urmat povestiri scrise in vacantele de vara la tara, un “ziar” pe care l-am gandit cu ocazia Campionatului de Fotbal din ’93 si un roman neterminat prin clasa a VI-a.
Din pacate, ideea era ca toti din jur imi spuneau ca aprecieaza talentul meu, dar “stii, Marina, sunt altii si mai talentati”.

Scrisul nu e profitabil. Scrisul nu e sexy. Scrisul nu face parte din activitatile astea “de dorit” pentru copiii, nepotii, chiar si elevii tai.


Imi amintesc o poveste amuzanta din clasa a V-a. Doamna Vasilescu, profesoara mea de sport, era si vecina noastra de la 1. Atunci, la inceputul semestrului, pentru ca eram una dintre cele mai inalte fete din clasa (aveam deja 1.50 cm, pacat ca nu am mai crescut decat 12 centimetri intre timp ) m-a convocat in echipa de handbal.
Parintii mei au fost in extaz desi eu pana atunci nu imi aratasem nici talentele, nici dorinta de a face sport.

Ma duceam, insa, la un cerc literar, dar intrerupsesem pentru ca…era prea departe de casa noastra.

La handbal, bineinteles, eram un dezastru. Nici acum nu inteleg de ce nu spuneam clar si raspicat ca nu imi place, ca nu mai vreau, ca nu ma pricep – probabil pentru ca ma gandeam ca voi dezamagi. Eu voiam sa scriu, dar se parea ca nimeni nu intelegea asta.

Scaparea a venit tot de la doamna Vasilescu care, dupa 1 luna si ceva a trebuit sa mai faca putina curatenie in echipa si a inceput, bineinteles, cu mine si cu inca alte doua fete.

Imi amintesc si acum cum dumneai incerca sa imi explice ca nu am forta in mana, ca nu sunt facuta pentru asta, iar eu doar dadeam din cap si in sinea mea topaiam de fericire.

Partea proasta e ca, scapata de handbal, nu am mai facut nimic nici cu scrisul.

Un talent, un har poate fi o binecuvantare, dar si un blestem



Oricine are un talent, un har, stie ca nu e suficient. Si mai stie ca asta poate fi si ca un blestem. Pentru ca tu stii ce poti face, stii ce gandesti, cum simti, dar te simti limitat de totul in jurul tau: de timp, de job, de griji, de bani.

Partea proasta e ca citim tot timpul articole d-astea “fals inspirationale” despre cat de mult conteaza organizarea, despre alti oameni de succes care au reusit etc. si gandim ca facem noi ceva gresit, ca “nu putem si noi ca ei”.

Vreti sa va spun ceva? Articolele acelea nu au nicio legatura cu realitate. Cu realitatea celor mai multi dintre noi care trebuie sa plateasca chirie, sa se hraneasca, sa mai dea bani si pe medicamente sau alte suplimente, sa isi cumpere haine, sa aiba un job pentru ca doar asa te mentii pe linia de plutire si asa e si normal sa fie, nu cred intr-o viata boema, in care tu doar lucrezi pentru visul tau.

Cei mai multi dintre cei care au reusit in afaceri de succes au avut un suport substantial inainte. Sau nu au avut povara grijilor de zi cu zi. Sau au avut niste bani stransi deoparte si asa au inceput. Sau provin din familii bogate (nimic de comentat, doar ca ei nu pot servi ca etalon).

Cei mai multi dintre scriitorii care “scriu zilnic” sau au un program super organizat in privinta asta fie au tot felul de ajutoare, fie sunt mici sau mari genii, fie au o sanatate de fier, fie nu le pasa daca se imbolnavesc, iar exemplele pot continua.

Dupa ce am realizat toate astea, mi-am dat seama de un lucru: e ok ca le-am constientizat, dar tot trebuie sa gasesc  o solutie.

Si am gasit-o. Scriu fix atat cat pot, cand pot. No pressure.

In plus, pentru ca prima carte scoasa nu a fost chiar un succes, m-am reorientat spre scenarii.

Stiti ce e amuzant?

Toata lumea crede ca stie sa scrie. Toata lumea crede ca stie sa scrie scenarii. Si ca e foarte usor, doar ca ei nu au timp sa se aseze la laptop si sa scrie.



Spre rusinea mea, si eu credeam acelasi lucru, recunosc.

Pana intr-o zi cand am facut cunostinta cu un “script coach” din Africa de Sud care a locuit multi ani in New York.

Script coach, dar si producator si coregraf, Ferdinand Gernandt mi-a propus sa colaboram, sa ma ajute sa scriu primul meu scenariu, si apoi al doilea, al treilea, al patrulea. Din fericire, a inteles situatia mea si “a croit” un abonament potrivit si accesibil mie.

Citisem carti de scenaristica inainte, dar nu credeam ca lucrul 1 la 1 cu un astfel de specialist poate fi atat de diferit. Ca te poate invata atat de multe.

Nu e indeajuns sa ai o idee de scenariu, sa visezi si apoi sa scrii niste replici, acolo.

In primul rand, orice scenariu are o structura pe care trebuie sa o stapanesti foarte bine.

Cu Ferdinand am parcurs cred ca 5 sau 6 etape pana sa ajung la scrierea efectiva a scenelor. Suntem foarte aproape de primul draft (care, de fapt, e draftul 2-3 tocmai pentru ca am avut acele etape inainte), dar si dupa terminarea lui vom parcurge niste “phases” bine stabilite pentru a face scenariul inca si mai ok.

Ah, si toate astea in limba engleza, bineinteles.

Am terminat Romana-Engleza, dar sunt expresii, cuvinte, frazari pe care nu le-as fi putut sti pentru ca numai o persoana care a trait acolo, in America, poate face niste diferente de nuanta si nu numai.

Ideea este ca reusesc, acum, sa continui. Ca nu m-am oprit doar pentru ca sunt o groaza de alti oameni mai talentati decat mine.

E drept, ar fi fost bine sa stiu asta de la 20 de ani. Dar, dovada faptului ca toate se intampla la timpul lor, cred ca atunci nu mi-ar fi trecut prin cap ca vreau sa fiu scenarista sau ca vreau sa imi caut un “script advisor”.

Punem prea mult pret pe excelenta, pe perfectiune si fie nu incepem niciodata, fie nu continuam ce iubim cu adevarat.

Si e pacat.

Pentru ca ar putea fi exact lucrul pentru care am venit noi, aici, pe Pamant. Si nu-i pacat? Nu-I pacat sa irosim singurul lucru care ne face unici?

Daca vreti si voi sa va incercati norocul intr-ale “scenaristicii” sau pur si simplu sa stiti “cum se scrie un scenariu” si sa scrieti primul vostru scenariu, eu vi-l recomand din inima pe Ferdinand Gernandt. I-am spus si lui ca vom lucra impreuna si la al doilea, si la al treilea scenariu, pentru ca, Slava Domnului, idei sunt, sanatosi sa ramanem.

[banner2]

Aici aveti pagina lui de Facebook, dar si website-ul lui. Nimic nu va va convinge insa mai mult decat o prima discutie cu el (netaxabila). Asta m-a convins si pe mine si asta l-a convins si pe el ca “ma voi tine de treaba”. Daca si in voi se afla “un mic scenarist”, dati-i voie sa creasca, sa viseze, sa faca ce vrea el, dar indrumat un pic si de voi.