In ce consta consultul preanestezic inainte de operatia de endometrioza?

In ce consta consultul preanestezic inainte de operatia de endometrioza?

Unul dintre pasii necesari inainte de operatia de endometrioza este consultul preanestezic sau intalnirea cu medicul anestezist care va va asista la operatie. De-a lungul timpului, am observat ca o multime de paciente se tem ca "nu se vor mai trezi dupa anestezie" sau ca "lucrurile ar putea lua o intorsatura neasteptata in timpul operatiei", iar acestea erau deseori legate de anestezie. Mai jos veti gasi informatii despre cum a decurs consultul preanestezic in cazul meu, dar si detalii care, sper eu, va vor linisti in privinta anesteziei.

[banner1]
 

Cand are loc consultul preanestezic si cat dureaza?

Pe site-urile diverselor clinici veti gasi si acest consult "explicat", insa din proprie experienta (cu 2 operatii la activ), va spun ca ele rareori urmeaza acelasi "pattern". La prima mea operatie de endometrioza, in 2014, acest consult a fost cu 10 minute inainte de a intra efectiv in operatie (si sa stiti ca atat consultul, cat si doamna doctor au fost foarte ok). La cea de-a doua operatie de endometrioza facuta in Timisoara, cea cu rezectie de intestin, consultul preanestezic a fost cu o zi inainte de operatie, m-am intalnit cu ambii doctori (eu am avut doi medici anestestezici in operatie, dar probabil ca unul a fost principal) si am vorbit cu ei aproximativ 30 de minute.

Totusi, tineti minte ca toate astea pot varia. Acum, in general, acest consult are loc cu cel putin o zi inainte de operatie, dar daca, prin nu stiu ce imprejurare, nu se intampla asa, nu va faceti griji, va voi explica mai jos de ce.

Documentele medicale pe care trebuie sa le completati

Pentru ca ultima mea operatie de endometrioza a fost in 2016, nu mai stiu exact ce documente am completat pentru consultul preanestezic. Stiu ca am primit de la domnul doctor Voicu Simedrea un chestionar pe email, cu care am venit completat si, daca nu ma insel, cei doi medici anestezisti s-au uitat si pe acele documente, dar stiu ca mi-au pus foarte multe intrebari la care eu am raspuns.

Cred ca acum primiti aceste documente, chestionare inainte de consultul preanestezic, asa ca ar fi bine sa ajungeti cu 15 minute inainte de ora programare.

Citeste si "Timeia Stefan: Cand am trecut prin cele mai grele momente cu endometrioza am simtit ca Dumnezeu este langa mine si ma intareste" (Interviu)

Ce va va spune medicul anestezist in timpul acestui consult?

Aici, nu va voi minti: depinde. Depinde de medic, de timpul sau, de tipul operatiei etc. Totusi, in cazul endometriozei, e clar ca va fi anestezie generala, nu se poate altcumva. Teoretic, doctorul ar trebui sa va spuna mai multe despre cum se va desfasura anestezia, riscuri etc.

In fapt, o sa treaca destul de lejer peste asta si apoi se va concentra pe ce considera el important. In plus, se va uita peste setul de analize pe care trebuie sa il faceti inainte de operatie, va va intreba la ce sunteti alergic etc.

Fiecare medic anestezist "atinge" cateva puncte importante si, chiar daca uneori pentru noi, pacientii, poate sa para superficial, adevaratul este ca e doar foarte obisnuit cu acest tip de interventie.

Ce trebuie sa ii spuneti voi medicului anestezist?

Am ajuns, cred eu, la cel mai important punct al acestui articol.

In afara de ce completati, de ce va intreaba medicul, trebuie sa fiti pro activi si sa lamuriti cateva lucruri cu el.

O sa va las mai jos care au fost intrebarile sau detaliile pe care eu le-am considerat important de mentionat si de acolo cu siguranta va veti da seama ce trebuie sa ii spuneti si voi.

Asadar, in cazul meu temerile mele se refereau la pulsul de obicei mare si tensiunea cam mica. Le-am spus asta, medicii si-au notat si au zis ca este ok.

Apoi, mi-era foarte frica de acel tub pe care il introduc pe gat pentru ca eu sunt foarte ingusta la gat si mi-era teama ca ma voi ineca.

Domnul doctor a venit, m-a consultat, a zis ca a vazut "si mai rau" si ca oricum eu nu voi sti/simti cand voi avea acel tub inserat - asa a fost.

Le-am mai spus si ca sunt alergica la o anumita substanta (desi cred ca asta m-au intrebat si ei) si ca am astm si deseori am nasul infundat. Au notat si, intr-adevar, dupa operatie si in zilele de spitalizare nu am avut probleme cu asta.

Orice temere ati avea, orice intrebare, fara griji intrebati.

Citeste si "Scrisoare catre mama unei adolescente cu endometrioza"

Ce se intampla daca uitati sa ii mentionati doctorului ceva

Bineinteles, daca e vorba de ceva la care sunteti alergic, spuneti-le imediat. Daca e vorba de ceva mai superficial, eu as zice sa nu va faceti griji. Exista protocale pentru orice, asa ca, indiferent ce apare in timpul operatiei, medicii stiu ce sa faca.

Si, pentru cei care se intreaba cum a avut loc anestezia mea, va voi relua aici acea mica parte din articolul in care am detaliat operatia mea de endometrioza si va voi spune ca nu am simtit nimic. Eram intinsa pe masa de operatie, cu toti medicii pe langa mine, fiecare facandu-si meticulos treaba, cred ca mi-au introdus acel ser in branula si pur si simplu am adormit si m-am trezit peste cateva ore in salon. Nu am avut masca sau ceva de genul acesta.

Eu cred ca anestezia, ca de altfel si operatia, nu sunt o problema pentru noi, pacientii. Nu cred ca poate decurge ceva rau, din punct de vedere "tehnic".

[banner2]

Mai ales daca sunteti pe mana unor medici cu experienta in chirurgia endometrioziei nu are ce sa se intample rau, desi nici in celelalte cazuri nu cred ca are cum sa se intample ceva rau pentru ca, repet, exista protocoale pentru orice situatie.

Pentru alte articole despre endometrioza si o viata sanatoasa, ne puteti da Subscribe aici, LIKE & FOLLOW pe Facebook si Instagram.

You may also like

Author Marina Rasnoveanu Marina's articles Marina Rasnoveanu

Redactor, pacient cu endometrioza, dar foarte bine acum datorita medicului meu si stilului de viata. Pasionata de domeniul sanatatii si al stilului de viata sanatos, m-am documentat si am scris intensiv in ultimii ani despre aceste subiecte. Aici voi scrie articole, retete, interviuri, studii si tot felul de materiale despre dieta, endometrioza si sanatate.