Nu este chiar ziua 1 pentru aceasta dieta, dar este intr-adevar prima zi de dieta dupa aproape o luna de mancat "la liber" si dupa mult, mult timp in care nu am mai tinut la fel de strict dieta mea. In plus, pentru ca acum vreau sa nu mai "trisez" si sa am niste obiceiuri alimentare sanatoase, m-am gandit ca un astfel de jurnal ar fi o motivatie in plus.
[banner1]
Asadar, daca aveti endometrioza sau pur si simplu vreti sa adoptati o dieta fara gluten, zahar sau lactate, acest jurnal este si pentru voi.
Voi incerca sa scriu periodic si sa includ in articolele mele detalii privind capcanele, greutatile, meniul, gustarile unui astfel de plan alimentar. Bineinteles, voi adauga si informatii despre simptome sau suplimentele pe care le iau, cu precizarea ca, pentru intocmirea unui plan personalizat, eu o recomand pe Dr. Cristina Toader.
De ce am vrut sa ma intorc la dieta mea pentru endometrioza?
In primul rand, sa clarificam ce inteleg eu prin "dieta pentru endometrioza". Studiile privind alimentatia potrivita in endometrioza sunt multe, iar eu de acolo mi-am setat cateva directii care, cel putin pentru mine si in asociere cu alte masuri de preventie (operatie acum 5 ani, control regulat, suplimente etc), functioneaza.
Asadar, pentru mine, "dieta pentru endometrioza" - varianta ideala - ar fi fara gluten, zahar, lactate, alcool, soia si fara carne sau oua din supermarket, ci doar de la tara, dintr-o sursa sigura. Mentionez ca mai nou, de aproximativ 1.5 ani mananc foarte rar si carne, chiar daca e de la tara simt ca nu imi face bine.
Pentru cei care nu au mai fost pe acest site, va reamintesc ca sunt operata de endomtrioza grad 4 la domnul doctor Voicu Simedrea, in Timisoara, in 2016, apoi pentru aproape 4 ani am avut o alimentatie foarte sanatoasa, dar odata cu pandemia nu am mai putut fi atat de riguroasa.
Mentionez de asemenea si ca, in acest interval, tot am avut perioade destul de lungi, de 2-3 luni, in care am mancat ok, insa le-am alternat cu saptamani in care mancam aproape orice ceea ce, pana la urma, s-a simtit. Acum am fost mult mai motivata sa incep aceasta dieta pentru ca in Decembrie am mancat de toate si nu m-am simtit deloc ok ceea ce m-a speriat un pic.
Ce simptome am avut si ce m-a afectat cel mai mult in aceasta perioada de "trisat"?
Principalele mele simptome au fost greata, ameteala, dureri pelvine si constipatie. Daca ar fi sa clasific grupele de alimente care, cred eu, mi-au facut cel mai rau, as spune asa: carne, cafea si alcool, cu toate ca nu am baut prea mult. Desi am baut mereu o cafea mica, slaba, cu lapte de cocos, sunt sigura ca asta mi-a dat acea senzatie de greata si ameteala neexperimentata alta data.
VEZI AICI TOATE ARTICOLELE DIN "JURNAL DE ENDOMETRIOZA"
Jurnal de dieta - Ziua 1 - preparatele meselor principale
Nu sunt nutritionist, v-am spus in deschiderea articolului pe cine recomand eu in acest sens, nu stiu daca am ales ingredientele sau combinatiile bune, insa iata ce am mancat eu in prima zi de dieta. Totul este fara gluten, fara zahar, fara soia, fara lactate.
Legume, fructe si nuci la micul-dejun
La micul dejun am asociat un morcov dat prin razatoarea mica, 1/2 avocado feliat, 1/2 ardei kapia si 1 mar ras. Peste acestea am adaugat si miejii de la o nuca si asta a fost. Uneori, morcovul ras il las mai la final si il mananc cu nuca, iar in prima parte mai adaug si niste masline. Cand am in casa, cateodata adaug si cate un ou fiert tare.
In fiecare dimineata, iau niste suplimente pe nemancate si dupa ele obisnuiesc sa beau un ceai: de roinita, dragaica, radacina de papadie, tulsi sau ghimbir.
Dupa aceasta salata am mai mancat o banana si mi-am luat cateva dintre suplimente, printre care vitamina C, vitamina D3, quercetina, goldenseal, betacarotene etc.
Cartofi si pastrav la gratar la pranz
Nu o sa va mint, nu am gatit acest preparat azi, il aveam de ieri, insa este foarte usor de facut. Aveti nevoie doar de un pastrav pe care il spalati, eviscerati, daca nu este deja, il curatati, ii dati cu sare, piper si il puneti pe gratar (eu il pun pe felii de telina, sa nu se lipeasca). Apoi, l-am asociat cu cativa cartofi la cuptor si cateva felii de lamaie.
CITITI SI "CUM SA RENUNTI LA ZAHAR IN 8 PASI SIMPLI"
Paste din orez si cateva bucatele de branza Marmota de la Rawckers pentru o cina nu foarte tarzie
Branza Marmota de la Rawckers este facuta din migdale si caju, mi se pare o varianta mai slaba a branzei din caju cu verdeturi italienesti. La textura si gust seamana foarte mult cu urda noastra traditionala. Acest preparat este foarte usor de facut: fierbeti niste paste din orez, pregatiti in alta tigaie cateva fasii de dovlecel si morcov, cu putin ulei de masline si adaugati cateva frunze de spanac. Le-am amestecat pe toate si apoi am adaugat cateva cubulete de branza de migdale si caju.
Dupa cina am luat din nou si Calcium D Glucarate, suplimentul meu numarul 1 pentru scaderea estrogenului, supliment pe care il neglijasem cateva luni.
Ce alte gustari am mai avut de-a lungul zilei
Astazi, am baut si o limonada cu ghimbir si am mai savurat jumatate de baton de ciocolata, vegan, fara zahar, gluten, soia etc. Pot sa spun ca ziua asta a fost una foarte buna si in privinta preparatelor savurate si in privinta simptomelor (m-am simtit excelent). Stiu ca consistenta este cheia succesului, asa ca vom vedea cum vor decurge lucrurile si pe viitor.
[banner2]
Antrenamentul fizic: o plimbare de 30-40 de minute
Am putut face o plimbare cu mers rapid, timp de aproximativ 40 de minute. Nu stiu cati pasi am facut, dar s-a simtit, a fost foarte bine, antrenanent.
Tineti-mi pumnii pe mai departe si, daca vreti sa fiti la curent cu acest jurnal de dieta, dar nu numai, dati subscribe la acest website, like & follow pe Facebook si Instagram.