Cum sa renunti la zahar in 8 pasi simpli

Cum sa renunti la zahar in 8 pasi simpli

Mi-a luat mult sa renunt la zahar (si la alte cateva grupe alimentare), am fost ferma pe pozitii mult, mult timp, dar apoi am inceput sa mai si trisez. De ziua mea, Craciun, Revelion, Paste, o data la 2-3 luni pana cand a venit pandemia si am cam uitat de “dieta mea sanatoasa”.

[banner1]

Chiar si atunci, insa, aveam perioade lungi de “fara zahar, gluten, lactate”, alternate de 1-2 saptamani de trisat. Dupa cateva saptamani, se simtea. Acum, vin dupa o astfel de perioada in care am zis ca nu se va intampla nimic daca mananc “de toate” de Craciun si Revelion. Da, nu s-a intamplat nimic rau, cu exceptia unei mici indigestii chiar in ultima zi a anului si a unor dureri care voiau parca sa imi reaminteasca faptul ca, desi eu sunt bine, mental si fizic, endometrioza este tot acolo. Latenta, dar este.

Tocmai de aceea, de luni am inceput deja din nou, dieta mea sanatoasa. Si, din nou, am vazut cat de greu este. Pentru ca da, dupa o perioada de alimentatie “standard”, iti este foarte greu sa te obisnuiesti cu noile obiceiuri alimentare. Dar, dupa cum va spuneam, am “vechime” in aceasta pendulare, stiu exact capcanele, riscurile, dar si trucurile cu ajutorul carora imi pot face perioada de tranzitie mai usoara.

Pentru cei ca mine, dar si pentru cei care acum vor sa renunte la zahar, am pus laolalta 8 trucuri simple, eficiente si practice cu ajutorul carora vor putea renunta mai usor la zahar.

Mentineti-va pe acest drum timp de cel putin 2 saptamani

Am citit asta la inceputul drumului meu cu o alimentatie sanatoasa si stiu ca erau mai multe surse: una fusese cartea lui Novac Djokovic in care explica dieta sa fara gluten, iar alta era un citat care suna, aproximativ, cam asa: “orice invat are un dezvat in 20 de zile”. Doua saptamani inseamna chiar mai putin, dar da, pot sa confirm ca daca ramaneti pe “drumul cel bun” 2 saptamani va va fi mult mai usor. Corpul nu va mai cere dulce, legumele, fructele, nucile, toate vor avea un gust mult mai dulce ca inainte si, in plus, veti vedea si rezultatele unei astfel de alimentatii.

Pentru cei care spun “Ah, dar eu nu mananc decat foarte putin dulce, o data pe saptamana”, dati-mi voie sa va spun ca asta nu va face decat sa va prelungeasca agonia si cu siguranta nu va va ameliora starea de sanatate. Daca renuntati la zahar din considerente medicale, scopul vostru principal este de a scadea inflamatia in corp (probabil deja marita din cauza anumitor afectiuni). Asta nu se poate face daca voi dati corpului, chiar si in cantitati mici si nu zilnic, dulce.

CITESTE SI "RUGACIUNEA SI BENEFICIILE ASUPRA SANATATII - CE SPUN STUDIILE 

Nu va infometati!

Acum ca ati renuntat la zahar si produsele cu zahar procesat, credeti ca nu mai aveti ce sa manancati si tindeti sa amanati mesejele, gustarile si, la un moment dat, va este atat de foame incat ati manca orice? Ei bine, atunci riscul de a renunta este cel mai mare. Aveti grija sa va organizati bine mesele, sa aveti mancare sanatoasa in frigider si sa nu va infometati doar pentru ca “sunteti la dieta”. Nu, nu sunteti la dieta, ci ati pornit pe drumul alimentatiei sanatoase.

Faceti schimbarea asta dintr-o data, abrupt!

Nu cred in “baby steps” cand vine vorba de a renunta la zahar, gluten sau lactate. Ori renunti dintr-o data la ele, ori vei renunta la dieta inainte de a incepe. Stiu ca multi nu sunt de acord cu asta, dar scriu acest articol dintr-un punct de vedere personal si asta m-a ajutat pe mine cel mai mult.

Luati decizia, fiti determinati si incepeti. Bineinteles, cititi si celelalte recomandari pentru a va fi mai usor!

Mergeti la o sesiune de shopping “sanatos”!

Mai sus aveti sfatul acela in care va spun sa nu va infometati. Ei bine, in afara de asta sau pentru a face asta, aveti nevoie de o sesiune de shopping “sanatos”. Mergeti la o piata locala, unde sunt tarani cu produsele din productia proprie, mergeti la magazine naturiste sau plafare cu tot felul de produse fara gluten, fara zahar etc. (nu intotdeauna toate sunt sanatoase, insa printre ele sigur veti gasi ceva ok pentru gustarile de peste zi).

In plus, acest demers va mai “bifa” alta recomandare de pe lista, si anume aceea de a nu avea niciodata frigiderul gol!

Fructe, legume, curmale si miere!

Acestea va vor fi alaturi ori de cate ori veti avea pofta de ceva dulce. Asigurati-va ca aveti in casa fructe, legume si, pentru momentele in care pofta e chiar mare, mancati 2-3 curmale sau o lingurita de miere. Unii ar spune ca asta e tot zahar. Poate, dar nu e zahar procesat, iar acolo se face diferenta.
In plus, nu exagerati nici cu aceste produse, ci savurati-le atunci cand chiar e necesar.

CITESTE SI "JURNAL DE DIETA: MENIU COMPLET PENTRU O ZI, FARA GLUTEN, FARA ZAHAR, FARA SOIA SI FARA LACTATE"

Amintiti-va din cand in cand DE CE  ati renuntat la zahar

Voi lua exemplul meu si, de acolo, modelati-va si voi motivele. Acum mai mananc zahar din cand in cand, dar asta pentru am trecut printr-o operatie de excizie a endometriozei acum 5 ani, pentru ca am avut o dieta ok foarte mult timp, asa ca organismul meu nu reactioneaza imediat. Cum s-ar spune, imi permit.

Totusi, daca simptomele nu sunt cele care imi amintesc de ce am renuntat la zahar, si nu numai, si vreau sa ma reintorc la dieta mea “curata”, imi amintesc de momentele de dinainte de operatie, de operatia foarte grea, de recuperarea poate mai grea decat operatia, de cat am platit pentru acea operatie, de cat as plati daca as mai avea, Doamne fereste!, nevoie de o alta interventie etc.

Stiu, stiu, suna drastic si deloc in concordanta cu valorile si credintele gandirii pozitive, dar asta ajuta foarte mult, iar eu consider acesta un moment de realism, o dovada de pragmatism care da, ma ajuta sa nu mai mananc zahar/gluten/lactate.

Cititi carti, cautati pe website-uri, inscrieti-va in grupuri Facebook “fara gluten”

Informatia si comunitatea sunt foarte importante. Daca va place sa cititi si astfel de carti, documentati-va, cumparati-va carti, accesati website-uri cu retete fara zahar, asa cum este si acesta. Ba mai mult, va puteti inscrie si pe diverse grupuri Facebook cu retete “fara gluten”. Va poate fi de mare ajutor.

Dupa ce simtiti ca ati capatat “independenta”, puteti “trisa” de maximum 2-3 ori pe an

Pentru a nu fi vesnic frustrati ca “nu voi mai manca prajituri niciodata in viata mea”, dupa ce ajungeti la acel nivel de putere, independenta si sanatate, puteti trisa de maximum 2-3 ori pe an. Bineinteles, moderat si intotdeauna avand in minte ca imediat dupa ar fi bine sa reveniti la vechile (bune) obiceiuri.  

[banner2]

Acestea sunt trucurile care m-au ajutat si ma ajuta inca sa imi duc la bun sfarsit scopul de a nu manca zahar. Cititi-le, vedeti care se pliaza pe preferintele voastre (cu cat mai multe, cu atat mai bine) si faceti primul pas in a avea o viata mai buna, mai sanatoasa. 

You may also like

Author Marina Rasnoveanu Marina's articles Marina Rasnoveanu

Redactor, pacient cu endometrioza, dar foarte bine acum datorita medicului meu si stilului de viata. Pasionata de domeniul sanatatii si al stilului de viata sanatos, m-am documentat si am scris intensiv in ultimii ani despre aceste subiecte. Aici voi scrie articole, retete, interviuri, studii si tot felul de materiale despre dieta, endometrioza si sanatate.