Retete fara gluten, fara lactate, fara zahar, interviuri & articole despre sanatate

Acum ceva timp am scris o carte, “Check in: Timisoara”. Contrar aparentelor, nu era un ghid turistic, ci mai degraba o radiografie a unor momente, imagini, stari si povesti uneori reale, alteori imaginate.

[banner1]

Am locuit o vreme, 5 ani mai exact, in Timisoara. Niciodata nu am crezut ca voi ramane acolo. Niciodata nu am crezut ca ma voi intoarce acasa, in Ploiesti. Inima imi spunea ca din Timisoara voi pleca mai departe. Poate se va intampla asta, cine stie, desi acum, aici, eu dau check in: Ploiesti.

Cei mai multi dintre voi stiu prin ce am trecut in iunie-iulie a acestui an. Nu vreau sa ma plang sau sa ma lamentez: unii oameni trec prin experiente de 10 ori mai dureroase, altii nu traiesc niciodata suferinta aceea. E karma lor, nu vom sti nicidoata 100% cum e mai bine. Adica vom sti, dar atunci nu vom mai fi aici sa povestim.

Ideea este alta. De cand mi s-a intamplat ce mi s-a intamplat, Ploiestiul mi se pare altfel. Asa cum nu credeam vreodata ca il voi vedea.

Cand am plecat de aici, in 2017, mi se parea un oras anost, adormit, pangarit de unii oameni (foarte multi) fara bun simt.

Amuzant este ca acum, pe langa insomnie si niste pierderi de memorie minore (eu inainte avand o memorie de elefant), am si chestia asta: nu imi mai amintesc exact de ce nu imi placea la Ploiesti sau nu imi mai amintesc exact cum ma facea sa ma simt acest oras de mi-am dorit sa plec.  

Acum, cand am revenit in Ploiesti, seara, cand ma plimb pe strazile lui, indiferent ce vad, ce aud, ce oameni intalnesc, imi pastrez vibe-ul pozitiv. 

Ploiesti cu miros de toamna

Azi a plouat in Ploiesti. Vremea mea preferata si nu pentru ca ma intristeaza sau pentru ca eu as fi vreo trista, dar mi se pare ca atunci cand ploua totul capata o claritate, o profunzime, aduce la suprafata parca tot ce e mai bun din noi si ne ajuta asa, sa fim mai focusati, mai energici, mai creativi. Cel putin asta mi se intampla mie.

Mergeam pe strada si admiram cladirile, ii priveam altfel pe oameni, miroseam ploaia. Uitasem ca, in Ploiesti, sunt cele mai frumoase apusuri, iar ploaia miroase cel mai frumos.

Abia astept (mai) la toamna sa ma plimb pe stradutele inguste si sa simt mirosul de vinete si ardei copti (da, stiu, am mai zis asta prin scrierile mele).

E cel mai frumos miros de pe Pamant. Mirosul ala de vinete si ardei copti e de fapt copilaria noastra, imaginea mamelor, matusilor, a altor persoane din copilaria noastra care poate acum nu mai sunt. Mirosul ala suntem noi, mici, jucandu-ne pe afara, julindu-ne genunchii prin copaci sau dandu-ne cu bicicleta, facandu-ne planuri si visand la visuri care nu se vor implini niciodata.

Timisoara este frumoasa, dar Ploiestiul este magic

Timisoara e frumoasa, dar nu e nici pe departe la fel de magica (iar magia da, poate implica uneori si obstacole si parti rele pe care sa le depasesti) precum Ploiesti. Si nu pentru ca Ploiestiul e acasa.

Nu! Ci pentru ca Timisoara nu a trait niciodata, cu adevarat, printre blocurile micute cu patru etaje, nu a trait zbaterea, visul, neputinta. Nu a fost nicicand la fel de saraca, de trista, nu a trebuit sa zambeasca din tot sufletul chiar daca "acasa" avea inca atat de multe greutati.

Timisoara nu a trebuit niciodata sa se zbata la fel de mult ca Ploiestiul. 

Si de aici vine si diferenta.

Bineinteles, datorita acestui aspect, timisorenii au dezvoltat o demnitate, o putere, o determinare de invidiat (si de copiat) pe care noi nu o avem (nici nu avem cum, dar inca o putem invata).

Acum, cand scriu asta, imi dau seama ca cele doua orase au multe de invatat unul de la celalalt, desi alta data nu as fi zis asta. 

Cred ca, de fapt, nici nu se pot compara. Sunt extrem de diferite. Fiecare cu frumusetea ei, fiecare cu lucrurile ei de corectat, de adaugat.

Mi-ar placea, asa, ca intr-un scenariu care nu se va ecraniza niciodata, ca liceeni ploiesteni sa mearga cateva saptamani in Timisoara, iar liceeni timisoreni sa vina cateva saptamani in Ploiesti. Ar si un schimb atat de necesar pentru fiecare parte si nu, nu cred ca doar unii ar avea de invatat de la ceilalti. 

Fiti si invatati-va copiii sa fie demni, corecti si sa creada in ei!  (Chiar daca, pe termen scurt veti avea impresia ca asa ei vor avea de pierdut)

Cert e ca eu, acum, aleg Ploiestiul. Ma bucur ca am revenit. Nu cred ca era nevoia de o asemenea experienta sa ma intorc, m-as fi intors si de buna voie (not!), dar abia acum am inteles ca oameni buni si oameni rai exista peste tot. Parti bune si parti rele exista peste tot. Oameni saraci si oameni bogati exista peste tot. Important e cum te raportezi la toate acestea.

Iar pentru carcotasii care acum ar spune ca in Ploiesti nu e apa calda de o luna, le-as raspunde ca si in Timisoara am inghetat de-a dreptul in casa, iarna trecuta. Cum spuneam mai sus, lucruri bune si lucruri rele sunt peste tot. Mai bine sa lasam "detaliile astea tehnice si pragmatice" pentru un alt articol, nu de alta, dar acesta asa s-a vrut, usor romantat, dar adevarat.

[banner2]

Sper sa spun si sa simt asta despre Ploiesti si peste cateva luni. Pana atunci, invatati-va copiii sa creada in ei, sa continue, indiferent de cum se uita sau ce spune cel din fata sa, blamati bulling-ul de orice fel si investiti in educatie, in bun simt, in politete, indiferent de adevarata voastra parere despre celalalt. Respectul acela vi-l acordati in primul rand voua, nu lui. 

Hai, ca peste un timp vom fi peste Timisoara si vom avea in plus acea sclipire, acea magie ramasa din vremea in care ne juleam genunchii in copaci, visam la visuri imposibile si ne dadeam cu bicicletele pe patru roti imaginandu-ne ca sunt, de fapt, Pegas.