"Binefacerea" si "Recunostinta", cele doua virtuti care nu s-au intalnit niciodata

"Binefacerea" si "Recunostinta", cele doua virtuti care nu s-au intalnit niciodata

Sunt dintre cei care se duc la biserica. Nu des, dar nici rar. Habotnicii m-ar considera “agnostica”, in vreme ce ateii, scepticii sau inca nehotaratii m-ar privi cu neincredere, uneori chiar cu respingere. Chestie de gust si de preferinte, si de-o parte, si de alta. Sincer, eu nu ma supar.

Printre “pelerinajele” mele de la biserica sunt multe episoade pe care as vrea sa le povestesc. Pentru ca au intr-adevar miez, substrat, inteles, emotie, frumusete si, chiar de n-ati crede, seamana cu multe dintre epistolele lui Buddha, Osho sau cine stie ce guru sau “personal coach”. Te pomenesti ca ei tot de la biserica s-or fi inspirat.

Voiam sa va spun, insa, ca atat cat imi va permite timpul, vreau sa va las aici ce mai aflu si mai simt eu la biserica. Chiar merita.

Chiar daca sunteti dintre cei care nu se duc la biserica ca nu au timp, nu cred in preot sau biserica (desi, sa stiti ca nu toti sunt la fel - nu cred ca incetati sa va mai duceti la medic doar pentru ca unii doctori iau spaga sau ca in unele spitale sunt bacterii, dar asta e alta discutie) – asadar, daca faceti parte din aceste categorii, cred ca unele lucruri chiar vi se vor parea interesante.

Bineinteles, cei care nu cred si basta sau “Gica Contra” nu prea ar avea de ce sa citeasca, desi sunt liberi sa o faca. Ei s-ar putea sa lase deoparte partea frumoasa si vor gasi chichitele, desi niciodata sa nu spui niciodata: niciodata nu stii ce minune se poate intampla si cu ei.  

In fine, daca ati trecut peste partea introductiva a acestui mini roman (stiu, scriu mult, si emailurile le draftuiesc de 2-3 ori), inseamna ca putem incepe.

Pilde de la slujba de duminica: evanghelia "Celor 10 leprosi", despre binefacere si recunostinta

De trei duminici, spre “mandria mea” (nu-i frumos, stiu, dar pentru mine e o realizare), am reusit sa stau la liturghie de la inceput pana la final. Nu e chiar numai meritul meu. In Timisoara, slujba incepe mai tarziu, asa ca daca ajung pe la 10:00-10:30, tot e bine.

Acum doua duminici, a fost evanghelia “Celor 10 leprosi”, iar in predica de la final Parintele ne-a spus o pilda foarte frumoasa pe care vi-o voi relata mai jos.

Evanghelia de atunci , “Cei 10 leprosi”, povesteste cum Iisus Hristos a vindecat la un moment dat 10 leprosi si numai  unul, chiar cel de un alt neam, a venit sa ii multumeasca.

Apoi, Parintele ne-a povestit pilda Recunostintei si a Binefacerii. Se spune ca Dumnezeu a dat o petrecere in care a chemat toate virtutile din lume. Si, dintre toate, numai Binefacerea si Recunostinta stateau spate in spate.

Cand le-a intrebat de ce nu isi vorbesc, cele doua s-au privit mirate si au spus ca nu se cunosc.

La fel ca in evanghelie, asa e si acum, in viata. Ori de cate ori ni se face o binefacere, nu stim sa fim recunoscatori.

Ma gandeam atunci, cat de mult se propovaduieste pe internet “recunostinta”, sa fii recunoscator, sa iti manifesti recunostinta. In general, fata de univers. Nici aici nu vreau sa intru in polemici, dar sa stiti ca tot Dumnezeu a facut si universul.

Tot ce avem in viata: ni se datoreaza noua sau sunt daruri oferite de divinitate?

Ne spunea Parintele si, intr-adevar, la aspectul asta ma gandeam si eu deseori, cat de repede ne atribuim merite care, de fapt, sunt “binefaceri daruite de Dumnezeu” si, astfel uitam sa ii fim recunoscatori.

Daca luam un job bun, credem ca nu e cazul sa fim recunoscatori pentru ca noi am invatat, suntem seriosi, determinati, muncim mult – asadar meritam: nu avem de ce si cui multumi.

Daca ne gasim iubirea repede – nici asta nu tine de gratia divina pentru ca noi am stiut ce ne-am dorit sau am cladit caramida cu caramida la relatia aceea.

Daca suntem sanatosi – ei bine, aici, cred ca cumva multi dintre noi luam sanatatea ca pe ceva normal, iar acum este o noua “moda”.

Suntem sanatosi pentru ca mancam numai bio, nu consumam anumite alimente, facem sport, suntem optimisti, avem un mindset super misto si nu ne  gandim la rau – bineinteles, prin antiteza, cei care nu sunt sanatosi, nu fac asta, deci sunt cam fraieri, nu au de ce sa se planga, nici sa se roage la Dumnezeu, ca doar ei singuri si-au creat boala.

Ce nu inteleg oamenii, din punctul meu de vedere, este ca prea putin tine de noi.

Te crezi destept, descurcaret, muncitor? Ei bine, oameni cu calitatile astea sunt milioane. Dar nu ei au luat jobul ala, ci tu. Poate ai parut angajatorului mai simpatic, sau poate altcineva inaintea ta a renuntat la propunere, ai fost omul potrivit la momentul potrivit – putea fi oricine in locul tau pentru ca, repet, oameni inteligenti si muncitori sunt foarte multi.

Crezi ca esti foarte tare ca ai o familie? Sa intalnesti un om cu care sa rezonezi, de care sa te indragostesti sau care sa isi doreasca si el aceleasi lucruri ca si tine  (ca nu toate casniciile se intemeiaza pe o mare dragoste, sa fim realisti) nu e meritul tau. Din nou, cineva a facut ca tu sa il intalnesti pe omul acela care sa se muleze dorintelor tale. Nu vorbim despre acele casnicii de fatada, in care femeia sau barbatul indura ca asa e in viata, “trebuie sa ai o familie”.

In plus, daca te uiti in jurul tau si esti obiectiv, o sa vezi oameni cu de 10 ori mai multe calitati decat tine, care poate isi doresc acelasi lucru, incearca si tot nu se leaga.

Crezi ca esti sanatos datorita mindsetului tau? Ei bine, uita-te mai bine in jur si vei vedea si oameni avari, rautaciosi, cu un stil de viata super dezordonat, care mananca numai fast food si beau suc negru, acidulat care nu au nicio problema de sanatate.

Poate sunt chiar mai sanatosi, mai puternici si mai energici ca tine. Si iti mai propun un lucru: uita-te si la oamenii aia bolnavi pe care tu poate ii desconsideri si vezi daca le gasesti ceva bun, frumos.

Daca ii vei privi cu inima, vei vedea ca deseori oamenii astia sunt mai frumosi, mai reali si mai autentici decat au fost toti health/life coachesi la un loc.

Pentru ca, indiferent cat ne-am dori noi sa renegam lucrul asta, suferinta fizica este poate singurul lucru care iti accelereaza legatura cu divinitatea.

Tot ce am descris mai sus sunt ipostaze de viata, “scenarii” reale care cumva reediteaza evanghelia celor 10 leprosi si confirma ca nici astazi binefacerea si recunostinta nu se (prea) cunosc.

Stiu ca asa pare, dar chiar nu judec pe nimeni. Sunt convinsa ca si eu sau stramosii mei au luat, la un moment dat, totul de-a data. Au crezut ca ei sunt cei mai tari si ca Dumnezeu e o chestie asa, fie inventata, fie cu prea putina importanta.

Vine un moment, insa, cand iti dai seama ca nu e asa. Si, cel mai adesea, asta se intampla cand iti e rau. Cand ai o afectiune, trebuie sa faci o operatie, ai un plan de medicamente/suplimente care iti limiteaza cumva viata – atunci iti dai seama ca tu, fara Dumnezeu, nu esti nimic.

Sigur, poti lucra cu mintea, poti face yoga, poti tine diete, te poti duce la psiholog, poti rezolva traume din copilarie – insa sunt atat de multe lucruri la nivel profund, personalizate, intre tine si Dumnezeu care, neprivite in ochi atunci cand trebuie, fac sa te tot invarti in cerc. Sau sa iti pierzi echilibrul la primul obstacol din viitor.

Nu cred in sanatatea perfecta. Ma sperie oamenii super sanatosi, super fericiti, super iubiti, super etc. De fapt, mai mult ma sperie ideea pe care o promoveaza unii dintre ei: ca asa ar trebui sa fim.

Suferinta fizica - experienta care te apropie cel mai mult de Dumnezeu

Zilele trecute, am citit pe Facebook despre o tanara cu o forma agresiva de cancer. O stiam de pe un grup de Creative Writing. Am frunzarit un pic printre fotografiile ei si mi s-a parut unul dintre cei mai frumosi si luminosi oameni.

Avea ceva in privire – nu stiu daca crede sau nu in Dumnezeu, nu stiu cum se raporteaza ea la boala ei – nici nu e important.  

Ce vreau sa spun, insa, este ca in nicio clipa nu mi s-a parut omul ala mai prejos decat unul care e zen toata ziua, mananca numai cruditati, are un job misto, o familie frumoasa si face 5 vacante pe an, 10 in pandemie.

Tot la fel, acum cateva zile ma uitam la Survivor Romania, un concurs sportiv si l-am vazut pe Costi Ionita. Nu ascult genul lui de muzica, nu il urmaresc, dar stiam ca acum cativa ani, in urma unor probleme mari de sanatate s-a apropiat foarte mult de Dumnezeu. Discursul lui final (a fost eliminat din competitie), demnitatea lui, modul in care privea lucrurile m-au impresionat. Ca si in cazul fetei de mai sus, era ceva in privirea lui.

E un citat care tot circula pe internet care spune ca suferinta iti deschide asa, un loc in inima, pe corp, undeva in tine si pe acolo intra lumina. Poate chiar e adevarat.

"Multumesc!" - un cuvant destinat divinitatii si oamenilor care ne-au fost alaturi

Nici eu nu am fost intotdeauna recunoscatoare. Multi oameni m-au ajutat. Foarte, foarte multi. Si inca ma ajuta,  poate fara sa stie sau sa isi dea seama. Unora le-am multumit prin cuvinte, altora nu. Pentru ca nu am avut curaj, pentru ca nu am avut ocazia sau pentru ca asa a fost sa fie.

As vrea sa stie, insa, ca sunt mereu in rugaciunile mele.

Si mai sunt unii care m-au ajutat, dar apoi au facut lucruri pe care eu le-am considerat foarte nepotrivite, care m-au ranit. Si acelora le multumesc si lucrez inca cu mine astfel incat sa ii iert pe de-antregul si sa le fiu recunoscatoare si lor cu toata inima.

Pentru ca, pana la urma, Dumnezeu lucreaza prin oameni.

You may also like

Author Marina Rasnoveanu Marina's articles Marina Rasnoveanu

Redactor, pacient cu endometrioza, dar foarte bine acum datorita medicului meu si stilului de viata. Pasionata de domeniul sanatatii si al stilului de viata sanatos, m-am documentat si am scris intensiv in ultimii ani despre aceste subiecte. Aici voi scrie articole, retete, interviuri, studii si tot felul de materiale despre dieta, endometrioza si sanatate.

Orice donatie ne ajuta sa scriem in continuare!