A venit toamna, cuprinde-mi nostalgia intr-un gand

A venit toamna, cuprinde-mi nostalgia intr-un gand

Nu m-am nascut in septembrie, desi cred ca intr-un septembrie trecut am decis (eu sau altcineva) sa vin aici, pe Pamant. Toamna este anotimpul meu preferat si de fiecare data cand incepe am un soi de nostalgie ciudata.

E despre culori, lumini, asfintituri si mirosuri. Mai ales despre mirosuri. Acel parfum special care se simte pe stradutele inguste ale orasului meu natal, un miros de vinete si ardei copti care aminteste ca a venit, din nou, un altfel de anotimp.



Frunzele vor cadea, zilele se vor scurta, vremea va fi din ce in ce mai mohorata, iar amintirile din ce in ce mai clare. Da, toamna are o nostalgie speciala care mie mi se potriveste. Nu este nici prea romantica, nici prea evidenta, este doar acolo cand te astepti mai putin.

In drumul tau catre supermarket intr-o zi altminteri banala, intr-o dimineata in care te indrepti spre job, printre activitatile de zi cu zi – nostalgia aia e declansata de ceva, poate nici tu nu constientizezi de ce, si e suficient sa te simti ca si cum viata te-a furat pentru cateva momente pentru a te duce intr-o lume diferita.

In toata aceasta imagine idilica, mirosurile, mancarurile si texturile joaca un rol foarte important.

Ciudat, dar firesc, ele se amesteca cu amintiri diverse si oameni pe care i-am iubit sau ii mai iubim inca.

Mustul sau vinul de toamna imi aminteste de copilarie, pe cand mergeam cu totii la tara, culegeam toti strugurii si asistam noi, copiii, la procesul de realizare al mustului.

Daca dupa cativa ani bunicii mei faceau mustul la tocitoare, imi amintesc ca la inceput o vedeam pe bunica cum se spala pe picioare si zdrobeste strugurii intr-un spatiu special amenajat, pe un nailon spalat bine inainte, ritual care ne amuza si ne impresiona teribil pe noi, copiii.

Nu trece toamna fara sa ma gandesc la matusa mea, plecata acum intr-o lume mai buna. Cum statea ea tot timpul in bucatarie pentru a preschimba fructele si legumele fie in gemuri, fie in zacusca, fie in sos de rosii.

Matusa mea facea cele mai bune clatite din lume cu gem de prune si nuci maruntite (cea mai buna reteta, poate ar trebui sa o recreez cu o faina fara gluten).

E uimitor cum o mama, o matusa poate face atat de multe lucruri pentru copiii pe care ii iubeste, fara odihna, fara a se plange, doar din imensa dragoste pe care le-o poarta.

Recunosc si ca, astazi, nu cred ca facea tocmai bine, ca se lasa pe ea pentru noi, ca nu avea timp de somn, ca isi ignora durerile si lacrimile si nu se oprea pana nu erau toate insirate in camara, insa ii admir si ii apreciez devotamentul, si grija, si priceperea. Dar, da, le-as da pe toate in schimbul sanatatii ei si a prezentei ei astazi, printre noi.

Mi-e dor de targurile de toamna de odinioara. Poate ca ele se organizeaza si astazi, dar nu sunt la fel. Si nu produsele sunt “de vina”.

Oamenii erau pe atunci mai buni unii cu altii, noi eram mai entuziasmati de toate acele intalniri cu muzica, vin, zacusca, struguri, pere, pastrama si cozonac Kurtos.

In afara de mancare si oamenii dragi care nu mai sunt fizic langa noi, toamna imi aminteste si de vechea eu.

Nu traiesc intr-o lume perfecta si nici intr-un oras perfect (fie el Ploiesti sau Timisoara – locuri carora le spun deopotriva acasa), dar ori de cate toamna soseste in oras imi amintesc cum obisnuiam sa cutreier Ploiestiul, cum visam la ce voi face, cum puneam cap la cap planuri indraznete si cum anotimpul ala imi dadea putere sa plec in implinirea lor.

Privarea de lucruri diferite – fie ele “politete”, “blandete”, “bani”, “oportunitati”, “mentori” etc. – ei bine, aceasta privare, desi mult blamata astazi, eu cred ca te poate ajuta enorm pe tine, ca om.

Cred ca si despre asta este toamna, cu ale ei raze de soare, asfintituri si zile reci: despre puterea asta pe care mi-a dat-o, puterea de a crede, de a simti, de a cauta si de a incerca.

Astazi, nu ma sunt nici pe departe la fel de entuziasmata cand vine toamna, iar asta ma sperie intrucatva. Cu toate astea, ceva inca se intampla acolo, in mintea si sufletul meu – si cred ca e asa important sa pastrez/sa pastram asta, sa simtim, sa impartasim si apoi sa o transformam in ceva mai presus de intelegerea noastra.



Si, acum, scriind aceste randuri, imi dau seama ce are toamna asta asa special. Franturi de magie. Asa cum si in noi exista o scanteie divina, asa si toamna are scantei de magie pe care le putem vedea si simti doar uneori, insa pentru noi, muritorii, asta ar trebui sa fie de-ajuns.

You may also like

Author Marina Rasnoveanu Marina's articles Marina Rasnoveanu

Redactor, pacient cu endometrioza, dar foarte bine acum datorita medicului meu si stilului de viata. Pasionata de domeniul sanatatii si al stilului de viata sanatos, m-am documentat si am scris intensiv in ultimii ani despre aceste subiecte. Aici voi scrie articole, retete, interviuri, studii si tot felul de materiale despre dieta, endometrioza si sanatate.

Orice donatie ne ajuta sa scriem in continuare!